Subiect: Cele mai frumoase poezii de dragoste

[th3mirr0r]

Arta,Iubirea Mea

Prolog


Am cea mai frumoasa viziune a Raiului pe care nu l-am recunoscut..
Am cel mai bun prieten,aproape,si n-am stiut...
Am cea mai imensa avere,pe care n-am meritat-o...
Am cel mai intens sentiment,iara vapaia sa,n-am ascuns-o...

Era cel mai frumos loc,iar eu,nu stiam de existenta sa...
Era cea mai mare dorinta a mea,dar,totusi,n-am recunoscut-o...
Era cel mai de pret lucru,iar eu,l-am aruncat din calea mea...
Era cea mai imperfecta,dar,totusi,n-am acceptat-o...

Aveam un loc pe care sa-l numesc Rai,dar pe care sa nu-l accept...
Aveam o dorinta,spre un cel mai bun prieten,dar pe care sa-l numesc strain...
Aveam un drum de urmat,dar am preferat sa nu ma grabesc...
Aveam o viata in care sa nu accept un destin...

Este Raiul,cel mai frumos lucru pe care nu l-ar pretui omul,
In necunostinta sa despre imensa avere fagaduita de Dumnezeu,
Prietenul acela care e mereu acolo,si nu e observat,
Caci vapaia Sufletului,incet,incet,se stinge in bezna..
Este dorinta de-a fi acolo,aproape de ingeri,care si-o neaga omul,
In nechibzuinta sa despre averea-i in acte,dar pala,caci nimic,pe drept,nu-i al sau,
Precum nici efemera iluzie ca o data mort,nimic nu e dincolo,si doar ce-i aci,dintotdeauna,a existat;
Constati,totusi,ca fiece fir de iarba s-apleaca,in bataia vantului,si-ncet,incet,iti nasti o dilema..
Este drumul pe care tu,ca Suflet,trebuie sa-l urmezi,
Desi adeseori,nu-ti doresti nimic,decat sa ai de toate-n asta viata
Si astfel renegandu-ti misiunea ta cea dintaia,fiindca ai fost invatat sa nu crezi,
Sa nu speri in ceva mai sublim,sa te impiedici chiar cand doresti,cu-adevarat,sa faci un pas in fata..
Este doar modul in care  un singur sunet,ramane intiparit in suflet,iar cand e perceput ca atare,vibrezi,
Exact precum coardele unei harpe,sub atingerea plina de maiestrie,in echilibru,cu o harta cereasca,
Iara tu,in momentele tale de constienta,te multumesti sa visezi,
Privind stelele,pasind,incet,incet,catre o lume pe care sufletul o percepe ca fiind cea aleasa..

©Th3Mirr0r

[BuTToNRiSe]

   Tudor Arghezi De-abia plecaseºi

De-abia plecaseºi. Te-am rugat sã pleci.
Te urmãream de-a lungul molatecii poteci,
Pân-ai pierit, la capãt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o datã înapoi!

Þi-as fi fãcut un semn, dupã plecare,
Dar ce-i un semn din umbrã-n depãrtare?

Voiam sã pleci, voiam ºi sã rãmâi.
Ai ascultat de gândul ce-l dintâi.
Nu te oprise gândul fãrã glas.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rãmas?

[romeo]

Mi-as picta sufletul sa fiu cu tine Voi schita buzele tale în nuante de gri Voi desena gura ta lipita de a mea Voi desena mâinile tale în jurul taliei mele Apoi toate dubiile le voi sterge
Voi picta ploaia ce cade usor pe parul tau batut de vânt

Voi desena o mâna sa-ti stearga lacrimile
O privire sa-ti calmeze temerile
O silueta de întuneric si lumina
În timp ce ne îmbratisam foarte strâns

Voi picta un soare sa-ti încalzeasca inima
Jurând ca nu ne vom desparti vreodata
Asta e culoarea dragostei mele
Voi picta adevarul
Sa-ti arat ce simt
As încerca sa te fac complet reala
Voi folosi o pensula usoara si fina
Sa te desenez aproape si sa fii a mea

[pal.elena]

Asurzitoare, strada în jurul meu mugea.
Înaltã ºi subþire, durere maiestoasã
În voalurile-i negre de doliu, fastuoasã
ªi mândrã, o femeie trecu prin faþa mea

Cu sprinten mers ºi zvelte picioare statuare.
Eu mã-mbãtam privind-o ºi beam, ca pe-un venin,
Din ochiul ei, cer vânãt de uragane plin,
Plãcerea ce ucide ºi vraja care doare.

Un fulger... apoi noaptea! РF̣ptuṛ f̣ṛ drum,
Tu care c-o privire m-ai renãscut deodatã,
Abia în veºnicie te voi vedea de-acum?

În alte pãrþi, departe! tãrziu! sau niciodatã!
Cãci nu-mi cunoºti cãrarea, nu ºtiu spre ce mergeai,
O, tu zadarnic dragã, o tu, care ºtiai!

De la Baudelaire citire.

[stroemirela]

Grãdinița

 Pe o floare albã de bujor,
 se așeazã, un fluturaș din zbor,
 aripioarele finuțe-i se mișcau
 și împreunã ei dansau.

 Capul și-l descoperã pe rând
 și atât de multe sunt,
 alte floricele colorate,
 mândre-s toate.

 Zumbet de albine, în mișcare,
 din depãrtare apare
 și roiesc prin grãdinițã,
 de dincolo de poienițã.

 Iarbã crudã și mãnoasã
 tare e și ea fumoasã,
 ascuțitele ei frunze
 atrage câteva pânze.

 Ciorchinii, cu boabe micuțe
 atârnați sunt pe crenguțe,
 verzi, roșii și movulii,
 alții sunt mugurii.

 ÃŽn pomuletii pletoși,
 Ã®ncãrcați și mofturoși,
 se gãsesc fructe bogate,
 atât de coapte.

 Cât privești e încantare
 și te bucuri, mult de soare,
 de tot ce te înconjoarã,
 pânã spre searã.

[Corsiuc Ciprian]

Ralucz, ma bucur muuult c-ai pus strofa asta! !!! E una dintre strofele mele preferate de la Stanescu ( ) si de multe ori imi rasuna in minte cand simt ca "timpul nu mai are rabdare"...Pt ca timpul n-are niciodata rabdare, nici cand intalneste povesti si sentimente ce-ar trebui sa fie atemporale 

Acum, pt ca nu ma pot concentra de nici o culoare sa invat...si mintea-mi circula pe alte meleaguri  :

"Cand ne-am zarit, aerul dintre noi
si-a aruncat dintr-o data
imaginea copacilor, indiferenti si goi,
pe care-o lasa sa-l strabata.

Oh, ne-am zvarlit, strigandu-ne pe nume,
unul spre celalalt, si-atat de iute,
ca timpul se turti-ntre piepturile noastre,
si ora, lovita, se sparse-n minute.

As fi vrut sa te pastrez in brate
asa cum tin trupul copilariei, in trecut,
cu mortile-i repetate.
Sa te imbratisez cu coastele-as fi vrut."

Nichita Stanescu - "Imbratisarea"