"Trasura" de Adrian Paunescu
Din patru direcþii ºi chiar din mai multe,
Un foºnet ºi-un zgomot de paºi:
Trãsura cu domnul Mihai Eminescu
Se-aude venind cãtre Iaºi.
Dar, Doamne al nostru, ce vii de departe,
Ce palid la faþã mai eºti!
Si ce mai e, Doamne, prin cer ºi prin stele?
Si ce e pe la Bucureºti?
Sau vii dinspre casa natalã, poete?
Sau vii dinspre morþi cãtre vii?
ªi spune-ne dacã sunt numai iluzii
Si spune-ne dacã-ntârzii.
Se-aude pe piatrã un ritm de copitã
Ce plânge ciudat în urmaºi:
Trãsura cu domnul Mihai Eminescu
Se-aude venind cãtre Iaºi.
Dar nu mai ajunge, vai, nu mai ajunge
ªi unii se nasc, alþii mor,
Pe semnul acesta, dau vaiere plopii
ªi teiul mai plânge de dor.
ªi teamã, mi-e teamã, cã totul aºa e,
La limita fizicii reci,
Trãsura cu domnul Mihai Eminescu
Venind, nu ajunge în veci.
Ea vine mereu, se-aude cã vine,
E-atât de aproape acum
Dar n-are deloc consistenþã trãsura
ªi caii sunt parcã de fum.
Oricum, cât va fi pe pãmânt România,
O datã cu ultimii paºi,
Trãsura cu domnul Mihai Eminescu
Veni-va mereu cãtre Iaºi.
Fiþi gata sã-i faceþi primirea înaltã,
Chiar dacã simþiþi tristul gând,
Cã veºnic veni-va trãsura aceasta
ªi nu va ajunge nicicând.