Batiste folosite în containerul pentru hârtie, tacâmuri de unică folosinţă în containerul pentru plastic, tuburi de neon în mijlocul sticlelor, ambalaje de cartofi prăjiţi în containerul pentru aluminiu.
Cum se face aruncarea selectivă a gunoaielor? Nu este suficient să umpli containerele dacă în interior se află de toate şi nu totul poate fi trimis la reciclare. La ce serveşte să creşti procentul de gunoi colectat selectiv dacă ceea ce se colectează revine pe rampă?, se întreabă Corriere della Sera.
O ştiu foarte bine consorţiile care colectează şi îndreaptă spre reciclare şi care plătesc în fiecare an sute de mii de euro administraţiilor locale pentru costul serviciului, adică pentru colectarea separată a deşeurilor.
Sunt plătite pe tonă, cu condiţia ca procentul de “gunoi impur” să nu depăşească anumite limite, foarte scăzute pentru sticlă şi hârtie, ceva “mai mari” (în jur de 15%), pentru material plastic şi aluminiu. Sticla, de exemplu, ar trebui colectată cu grijă, deoarece poate fi reciclată pentru a produce altă sticlă de calitate.
Consorţiul italian al sticlei, Coreve, a comandat un studiu, realizat în luna octombrie, pentru a aduna date privind modul în care italienii gândesc şi fac diferenţierea. Pe baza acestor date se va realiza o campanie de informare naţională intitulată: “Există sticlă şi sticlă. Învăţaţi diferenţa”.
“Italienii se implică în colectarea separată – a afirmat preşedintele Coreve, Enzo Cavalli -. Acest lucru este confirmat de datele noastre care arată o creştere de 3,6% în 2009, pentru sticlă. Dar nu este suficient. Aproape un camion din 5 retras de noi revine la groapa de gunoi, deoarece calitatea produsului colectat nu a fost bună. A devenit o urgenţă să se explice bine cetăţenilor ce trebuie să facă”.
În 2009, 15,9% din sticla colectată nu era potrivită pentru reciclare. 59% din italieni spun că au idei neclare cu privire la ce să separe, ajungând să pună în containerul pentru sticlă şi tuburi de neon, obiecte de cristal şi ceramică. Acestea trebuie să meargă la containerul nediferenţiat.
“In 10 ani am trecut de la 800.000 la 3 milioane 200.000 de tone de hârtie colectată anual – spune Carlo Montalbetti, directorul general al consorţiului hârtiei, Comieco -. A existat, prin urmare, o îmbunătăţire semnificativă pe frontul colectării. Dar în ceea ce priveşte calitatea mai este încă un drum lung de parcurs. Trebuie să se standardizeze sistemele de colectare şi să se informeze cetăţenii.
Pentru a înţelege, de exemplu, că cutiile de pizza sunt optime pentru îngrăşăminte, dar nu merg la reciclare”. 27% din italieni pun în containerul pentru hârtie şi ambalaj murdar de mâncare, 25% ziare învelite în celofan, 17% batistele şi şerveţelele folosite. În 2009, rata de recuperare a aluminiului a fost de 56,1% din ambalajul pus anual pe piaţă.
Un rezultat bun, dar care ar putea fi şi mai bun dacă se elimină impurul. “Este esenţial să se uniformizeze sistemele de colectare pe întreg teritoriul – spune preşedintele consorţiului de aluminiu Cial, Gino Schiona -. Acum, fiecare oraş procedează cum vrea iar regulile se schimbă de la o localitate la alta, de la casă la casă sau de multe ori se schimbă şi culorile containerelor. Este nevoie de norme clare şi valabile peste toť’.
Plasticul este cel mai dificil de separat. În container ajung de toate, în medie 12% material impropriu. “Atunci când există îndoieli, mai bine să fie aruncat în containerul nediferenţiat – spune preşedintele Corepla, Giuseppe Rossi -. Aruncarea selectivă este un mijloc, nu un scop. Scopul real este reciclarea”, precizează el.
Sursa: Financiarul, via http://www.ecomagazin.ro
Share on Facebook
BYP Team